Ghid de Mărimi: Cât spațiu lăsăm pentru pantofii copilului? De ce "un număr mai mare" este o greșeală

Ghid de Mărimi: Cât spațiu lăsăm pentru pantofii copilului? De ce "un număr mai mare" este o greșeală

Când vine vorba de cumpărarea încălțămintei, mulți părinți sunt tentați să aleagă pantofi cu mult mai mari decât mărimea actuală a piciorului. Motivația este economică și de înțeles: "Să îi vină și la toamnă".

Însă, economisirea pe termen scurt poate costa scump pe termen lung. Un spațiu de creștere exagerat nu doar că îi îngreunează mersul celui mic (risc de împiedicare), dar poate modifica biomecanica pasului, afectând dezvoltarea sănătoasă a picioarelor.

În acest ghid, explicăm exact care este "spațiul de aur" recomandat de ortopezi și cum diferă acesta la branduri precum D.D. Step sau Geox.

De ce este vital Spațiul de Creștere?

Piciorul copilului nu este doar o versiune mai mică a piciorului de adult. Este o structură în continuă schimbare, cu oase moi și ligamente elastice.

  • Prea mic: Degetele stau strânse "grifă", unghiile se pot încarna, iar echilibrul are de suferit.
  • Prea mare: Copilul va târșâi picioarele sau va "gheara" talpa pantofului cu degetele pentru a nu-i scăpa din picior. Asta duce la oboseală rapidă și mers instabil.

Regula de Aur: 0.5 cm vs 1 cm. Cât lăsăm de fapt?

Articolele vechi menționau strict jumătate de centimetru. Însă, în era încălțămintei moderne și a conceptului Barefoot, regula s-a nuanțat:

  1. Minim 0.5 cm: Este limita de jos. Dacă spațiul e mai mic de atât, pantoful este fix și trebuie schimbat curând.
  2. Ideal 0.5 - 0.7 cm: Acesta este spațiul optim pentru majoritatea pantofilor de copii din piele. Acest centimetru permite piciorului să se alungească în timpul pasului și lasă loc de creștere pentru aproximativ 3-4 luni.
  3. Iarnă 1 cm sau chiar mai mult: La ghete, putem lăsa puțin mai mult (max 1.2 cm) pentru a compensa șosetele groase sau dresurile flaușate.

Cum măsurăm corect piciorul acasă?

Nu vă bazați pe "cât poartă la adidași". Mărimile variază enorm de la un producător la altul (un 24 la Geox poate fi diferit de un 24 la D.D. Step).

Metoda simplă "La Perete":

  1. Așezați copilul cu călcâiul lipit de un perete (desculț sau în șosetă subțire).
  2. Asigurați-vă că stă cu greutatea pe ambele picioare.
  3. Trasați o linie în fața celui mai lung deget (atenție, uneori este al doilea deget!).
  4. Măsurați distanța cu o riglă sau ruletă.
  5. Adăugați 0.5 - 1 cm la rezultat. Aceasta este lungimea interioară (branțul) de care aveți nevoie.

Atenție la lățimea pantofului!

Lungimea nu este totul. Un pantof de lungime corectă poate fi prea îngust sau prea lat. În categoria de pantofi găsiți un filtru pentru tipul calapodului.

  • Pentru picioare late/pufoase: Recomandăm cu încredere colecțile Barefoot Au vârful lat (anatomic) și permit degetelor să stea răsfirate.
  • Pentru picioare înguste: Majoritatea branduri oferă încălțăminte pe mai multe tipuri de calapod recomandam pantofi cu calapod normal sau îngust.

Rolul Șosetelor în ecuația mărimii

De multe ori, un pantof pare mic doar pentru că șoseta este prea groasă sau strânge piciorul. Pentru a nu compromite spațiul de creștere, folosiți dresuri și șosete din bumbac de calitate, care se mulează perfect fără a face cute deranjante în vârful pantofului.

Concluzie: Nu ghiciți, Măsurați!

Copiii cresc în puseuri. O pereche cumpărată acum 3 luni s-ar putea să fie deja mică. Verificați periodic (o dată pe lună la bebeluși, o dată la 3 luni la preșcolari) dacă degetul mare atinge vârful.

O mărime corect aleasă înseamnă un copil care aleargă cu plăcere. Dacă sunteți între două mărimi, consultați tabelul de pe pagina fiecărui produs sau contactați-ne pentru un sfat personalizat.